Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna și bazinul superior al Jiului, unde au fost în scădere.
Creșteri de niveluri și debite s-au înregistrat pe unele râuri din zonele de deal și de munte din centrul țării, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în interval.
Debitele se situează, în general, sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinul hidrografic al Prahovei și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Timiș, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Bârlad, Prut, bazinul superior al Begăi și pe afluenții Mureșului inferior.
În interval au fost emise trei ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
