Caracterizarea stării râurilor în intervalul 25.06.2024 ora 07.00 – 26.06.2024 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Arieș, Târnave, Bega Veche, Bega, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, bazinele mijlocii și inferioare ale Crișului Negru, Bârzavei, bazinul inferior al Crișului Alb, bazinul superior al Mureșului, cursul inferior al Trotușului și cursul mijlociu și inferior al Moldovei, unde au fost în scădere.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Crișul Repede, Timiș, bazinele superioare ale Crișului Negru, Bârzavei, bazinul superior și mijlociu al Crișului Alb și pe cursul superior al Prutului, debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval și propagării.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Târnave, Bega Veche, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Buzău, Tazlău, Suceava, Bârlad, bazinul inferior al Bistriței, cursul Siretului, afluenții Prutului, cursul inferior al Ialomiței, pe afluenții din bazinul mijlociu și inferior al Jiului, din bazinul Oltului, din bazinul superior al Argeșului și pe unele râuri din Dobrogea.
În interval au fost emise patru ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 55 din 25.06.2024.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.