Caracterizarea starii raurilor în intervalul 25.01.2019 ora 07.00 – 26.01.2019 ora 07.00

 
Debitele au fost în creştere ca efect combinat al precipitaţiilor lichide căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Someș (exceptând Someșul Mic), Târnave, Bega, Timiș, Moravița, Jiu, Vedea, Ialomița, bazinul superior al Crișului Repede,  bazinele inferioare ale Mureșului, Oltului și numai prin propagare pe cursul mijlociu și inferior al Buzăului și pe cursurile inferioare ale Crasnei, Barcăului, Crișului Negru, Crișului Alb, Arieșului, Bârzavei și Carașului.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Vișeu, Cerna, Suceava, Bistrița, Trotuș, Putna, Rm. Sărat, Bârlad, bazinul superior al Mureșului, bazinele superioare și mijlocii ale Bârzavei, Carșului, Oltului și pe afluenții Prutului și pe cele din Dobrogea, debitele au fost în general staționare, iar pe celelalte râuri au fost în scădere.
Se situează peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Moravița-Moravița (250+6)-jud.TM și Orlea-Celei (180+6)-GJ.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-90% din mediile multianuale lunare, mai mari (peste 100% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Bega, Bârzava, Caraș, Olt mijlociu si inferior, bazinul hidrografic Argeş, bazinul superior si mijlociu al Ialomiţei, Suceava, Moldova, pe cursul Siretului, pe unii afluenţi ai Bistriţei (Bistricioara, Bicaz, Cuejdiu, Iapa, Cracău) şi sub 30% din mediile multianuale pe unii afluenți ai Bârladului.
Formațiunile de gheață (gheaţă la mal, năboi și pod de gheaţă) existente în majoritatea bazinelor hidrografice, cu excepția râurilor din Crișana și Banat, au fost în diminuare, restrângere și eliminare, cu excepția râurilor din Moldova, unde s-au menținut fără modificări importante.
Predomină podurile de gheață pe râurile din bazinele hidrografice: Suceava, Trotuș, Bârlad, Jijia și în bazinele superioare ale Oltului, Moldovei și Bistriţei, iar pe celelalte râuri gheaţa la mal.
S-au menținut zăpoarele (aglomerări de ghețuri) pe râurile la stațiile hidrometrice: Iza – Vadu Izei, Mara – Vadu Izei și Someș – Răstoci.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Bega Veche – Pișchia și Prut – Prisăcani. 
Amonte de baraj ac. Izvoru Muntelui, pe râul Bistrița, jud. Neamț, fenomenele de iarnă se manifestă pe o lungime totală de 4,8 km. Râul prezintă aglomerări de ghețuri cu grosimi cuprinse între 0,10 – 2,00 m de la viaduct Poiana Largului până aval 0,4 km baraj Topoliceni, pe o lungime de 4,8 km. 
Tronsonul  prezintă ochiuri şi canal dezgheţat cu lăţimi cuprinse între 1 şi 10 m pe 90% din lungime.
Este în vigoare Atenţionarea Hidrologică nr. 3 din 26.01.2019.