Caracterizarea starii raurilor în intervalul 22.10.2020 ora 07.00 – 23.10.2020 ora 07.00

Debitele au fost în general staţionare, exceptând râurile din bazinele hidrografice:  Vişeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mic, Barcău, Crișuri, Mureș, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera și Cerna unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Someș Mic, Crișuri, Arieș, Bârzava, Caraș, Nera, Jiu, Prahova, cursurile superioare ale Ialomiței, Trotușului și Prutului, cursurile mijlocii și inferioare ale Mureșului și Timișului şi mai mici (sub 30% din aceste valori) în bazinul Bârladului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.