Debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor slabe căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Bega, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna și cursul superior al Prutului și în general staționare pe celelalte râuri.
Formaţiunile de gheaţă (gheaţă la maluri, năboi şi izolat pod de gheaţă) au fost în restrângere și diminuare pe majoritatea râurilor și în eliminare în bazinele hidrografice Tur, Lăpuș și Crișul Alb.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Mureș – Gălăoaia, Bistrița – Dorna Giumalău, Dorna Arini şi Uz – Cremenea.
Curg sloiuri de gheață pe râul Prut la stația hidrometrică Oancea.
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Someș, Crișul Repede, Crișul Alb, Târnave, Siret (exceptând Buzău, Trotuş, bazinele superioare ale Sucevei, Modovei și cursul superior al Prutului), bazinul superior al Timișului, cursul Mureșului, cursurile inferioare ale Vișeului, Crasnei, unii afluenți ai Vedei și Argeșului inferior, unde sunt cuprinse între 30-90% din normalele lunare și pe râurile din bazinul hidrografic Bega Veche și Bârlad unde au valori sub 30%.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr.6 din 22.01.2021.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.