Caracterizarea starii raurilor în intervalul 18.10.2020 ora 07.00 – 19.10.2020 ora 07.00

 
Debitele au fost în general în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice Mureș (fără Arieș), Vedea, Argeș, Ialomița, Rm. Sărat, Putna, Trotuș, Bistrița, Bârlad, bazinul superior și mijlociu al Oltului, afluenții Prutului inferior și cele din Dobrogea unde au fost staționare.
Pe râurile din bazinele hidrografice Tur, Someș, Crișul Repede, bazinele superioare ale Crișului Negru, Crișului Alb, debitele au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării, iar pe cursul superior al Prutului și cursurile inferioare ale Vișeului și Izei, creșterile s-au produs numai datorită propagării.
În interval s-a situat la COTA DE ATENŢIE râul Valea Rea la staţia hidrometrică Huţa Certeze (170)-jud. SM, pe fondul unor niveluri ridicate datorate ploilor anterioare.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din mediile lunare multianuale, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mare, Crișuri, Arieş, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Prahova, bazinul superior și mijlociu al Buzăului și bazinele superioare ale Ialomiței, Putnei și Trotușului şi mai mici (sub 30%) din aceste valori în bazinul Bârladului şi bazinul inferior al Bistriţei.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.