Caracterizarea stării râurilor în intervalul 17.10.2026 ora 07.00 – 18.10.2026 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Trotuș, Bistrița, Moldova, Suceava, cursul mijlociu al Jiului, bazinele superioare ale Oltului, Dâmboviței, Buzăului și bazinul superior și mijlociu al Ialomiței.
Pe cursul Prutului debitele au fost în scădere ușoară.
Creșteri ușoare, izolate, s-au înregistrat pe unele râuri din bazinele superioare ale Vișeului, Izei, Someșului, Crișurilor, Târnavelor, Timișului, Putnei, Bârladului și bazinul mijlociu al Oltului, ca urmare a precipitațiilor căzute în interval, slabe cantitativ și propagării.
Debitele se situează în general sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinul hidrografic al Moldovei, cursul superior și mijlociu al Sucevei și mai mici (sub 30 %) pe râurile din bazinele: Iza, Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Jiu, Bârlad, Prut, cursul superior al Vedei, râurile din Dobrogea, unii afluenți din bazinul mijlociu și inferior al Oltului și unii afluenți ai Argeșului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.