Caracterizarea starii raurilor în intervalul 16.05.2020 ora 07.00 – 17.05.2020 ora 07.00

Debitele au fost în scădere pe râurile din bazinele: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişuri, Bistriţa, Buzău, cursurile mijlocii şi inferioare ale Jiului şi Argeşului şi cursul superior al Oltului şi relativ staţionare pe celelalte râuri.
Debitele se situează la valori cuprinse între 30 – 90% din normalele lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele: Crasna, Barcău, Someșul Mic, Crișul Negru, Crișul Alb, Arieș, Târnava Mare, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, Olt inferior, Ialomița (exceptând Prahova), bazinul superior al Argeşului, pe afluenţii Jiului inferior, Siret (exceptand cursul superior al Moldovei, bazinul superior și mijlociu al Bistriţei), și pe cursul inferior al Prutului.
Nivelurile pe râuri la staţiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENŢIE.