Debitele au fost relativ staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Lăpuș, Someșul Mare, Târnave, Suceava, Trotuș și bazinul superior al Mureșului, unde au fost în scădere.
Pe cursul mijlociu și inferior al Someșului Mic, pe cursul Someșului aval Dej și cursul inferior al Mureșului, debitele au fost în creștere datorită propagării.
Debitele se situează, în general, sub mediile multianuale lunare, la valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinul superior și mijlociu al Ialomiței și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Crasna, Barcău, Crișuri, Arieș, Bega, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Rm. Sărat, Putna, Bârlad, bazinul inferior al Someșului, pe cursul superior și mijlociu al Siretului, pe cursul superior al Prutului și pe unii afluenți ai acestuia, pe unii afluenți din bazinele Jiului, Oltului, Argeșului, Trotușului și pe râurile din Dobrogea.
În interval au fost emise patru ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
A fost în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 95 din 12.09.2026, până la ora 12:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
