Caracterizarea stării râurilor în intervalul 12.04.2026 ora 07.00 – 13.04.2026 ora 07.00

Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Lăpuș, Crasna, Barcău, Crișuri, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Bârlad, Vedea, bazinul superior și mijlociu al Oltului, bazinul mijlociu și inferior al Prutului și pe cele din Dobrogea, unde au fost relativ staționare.
Debitele se situează sub mediile multianuale lunare, cu valori cuprinse între 30–90% din acestea, mai mari (în jurul și peste mediile lunare) pe râurile din bazinul hidrografic Prahova și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Bega Veche, Bega, Timiș, Moravița, Caraș, Nera, Bârlad, bazinul superior și mijlociu al Mureșului și bazinul mijlociu și inferior al Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.