Caracterizarea starii raurilor în intervalul 07.06.2018 ora 07.00 – 08.06.2018 ora 07.00

 
Debitele au fost în general în creştere ca efect combinat al precipitațiilor căzute în interval și propagării pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Someşul Mare, Lăpuş, Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crişul Negru, Arieș, Bega, Moldova, Bistriţa, Trotuş, în  bazinele superioare ale Crişului Alb, Mureșului, Oltului, Argeşului şi Prutului, în bazinul superior şi mijlociu al Ialomiţei şi pe unele râuri din Dobrogea. Pe celelalte râuri debitele au fost staţionare, exceptând Turul, Someşul Mic şi cursul Someşului –aval Dej  unde au fost în scădere uşoară.
S-au înregistrat scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici şi creşteri rapide de niveluri și debite, ca urmare a precipitaţiilor căzute sub formă de aversă, cu caracter torenţial şi mai însemnate cantitativ, pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Crasna, Barcău, Crișul Repede, Crişul Negru, Someș, Prahova.
În interval s-au situat peste COTELE DE ATENȚIE râurile la la stațiile hidrometrice Bistra-Chiribiș (350+25)-jud.BH și Topolog-Saraiu (300+40)-jud.CT.
Debitele se situează în general la valori cuprinse între 30-70% din mediile multianuale lunare, mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Târnava Mare, Cerna, pe unii afluenţi ai Oltului superior şi mijlociu, Timișului superior, Argeşului superior, pe Siret şi unii afluenţi ai săi (Suceava, Moldova, Putna, Rm.Sărat, Buzǎu, Bârlad) și pe Prut şi mai mari (70-100%) pe cursurile superioare ale Arieşului, Jiului, Prahovei, Trotuşului şi pe râurile din Dobrogea. 
În interval au fost emise două AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate şi şase ATENŢIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.