Caracterizarea starii raurilor în intervalul 07.05.2021 ora 07.00 – 08.05.2021 ora 07.00

Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mare şi cursul superior al Bistriței unde au fost în creştere datorită precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din startul de zăpadă şi propagării şi numai prin propagare pe cursul mijlociu şi inferior al Prutului.
Mici creşteri s-au înregistrat şi pe unele râuri din zonele de deal şi de munte ca urmare a precipitațiilor căzute în interval şi cedării apei din stratul de zăpadă.
Ca urmare a precipitaţiilor cu caracter torențial, însemnate cantitativ, cedării apei din stratul de zăpadă în zona înaltă montană şi propagării, s-au produs scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe unele râuri mici din Maramureș și din zonele montane ale Crișanei. 
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienţi moduli cuprinşi între 30-90%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someșul Mare, Lăpuș, Gilort, Prahova,bazinele superioare ale Crișurilor și Arieșului, Jiului, Bistriței (afluent al Siretului) și pe cele din Dobrogea şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Bega Veche, Tazlău, Rm. Sărat, Bârlad, afluenții Jiului inferior, Bistriței inferioare (afluent al Siretului) şi pe afluenții Prutului.
În interval au fost emise trei ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.