Debitele au fost în scădere pe râurile din bazinele hidrografice: Vişeu, Iza, Lăpuş, Someşul Mic, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, bazinele superioare ale Timişului şi Jiului, pe cursul superior al Prutului şi pe cursul inferior al Someşului.
Pe celelalte râuri, debitele au fost relativ staționare, exceptând râurile din bazinul Turului, Someşului Mare, cursul superior şi mijlociu al Someşului, bazinul superior al Bârzavei şi cursul mijlociu şi inferior al Timişului, unde au fost în creştere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă şi propagării.
Debitele se situează la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș, Crasna, Barcău, Crișuri, Mureș, Timiș, Putna, bazinul superior şi mijlociu al Bistriței, bazinele superioare ale Jiului, Oltului, pe cursurile superioare ale Lotrului, Trotuşului, Prutului. Pe celelalte râuri debitele se situează la valori cuprinse între 30-90% din normalele lunare, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Vedea, Bârlad, Tazlău, pe afluenții Prutului, afluenții din bazinul inferior al Jiului, pe unii afluenți din bazinul superior al Argeşului, unii afluenți din bazinul inferior al Oltului și pe unele râuri din Dobrogea.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri) au fost în restrângere și diminuare și mai sunt prezente numai izolat în bazinul Bârladului și bazinul superior al Moldovei.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
Este în vigoare ATENŢIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 1 din 02.01.2024.