ATENŢIONARE HIDROLOGICĂ NR. 15 DIN 25.04.2025

ATENŢIONARE HIDROLOGICĂ NR. 15 DIN 25.04.2025

Sursa: Institutul Național de Hidrologie și Gospodarire a Apelor, București

Ziua/luna/anul: 25.04.2025 Ora: 13:00 Numărul mesajului: 15

Către:

Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, Administraţia Naţională Apele Române, Ministerul Afacerilor Interne, mass-media, S.C. Hidroelectrica S.A., Administraţiile Bazinale de Apă: Crişuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomiţa și Dobrogea-Litoral.

FENOMENELE VIZATE:

Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE.

BAZINELE HIDROGRAFICE AFECTATE:

Crișul Alb, Mureș, Timiș, Nera, Cerna, Jiu, Olt, Vedea, Argeș, Ialomiţa, Buzău și râurile din Dobrogea.

MOMENTUL PRODUCERII FENOMENELOR VIZATE:

Data: 26.04.2025 ora 12:00 – 27.04.2025 ora 12:00

     Având în vedere situaţia hidrometeorologică actuală şi prognoza meteorologică pentru următoarele 48 de ore, ca urmare a precipitaţiilor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale COTELOR DE ATENŢIE, după cum urmează:

COD GALBEN

       În intervalul 26.04.2025 ora 12:00 – 27.04.2025 ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Alb – bazin amonte S.H. Vaţa de Jos şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Vaţa de Jos – amonte S.H. Ineu (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieș – bazin superior și afluenţi bazin mijlociu și inferior (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieș – amonte confluenţă cu râul Târnava (judeţul Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte S.H. Radna (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara și Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Teregova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Nera – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Caraş Severin), Cerna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte confluenţă cu râul Gilort (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Podu Olt – amonte Ac. Ionești (judeţele: Braşov, Harghita, Covasna, Sibiu, Vâlcea și Argeş), Vedea – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeș, Olt și Teleorman), Argeș – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Argeș, Dâmboviţa, Teleorman, Ilfov și Giurgiu), Ialomiţa – bazin amonte Ac. Pucioasa şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Pucioasa – amonte S.H. Siliştea Snagovului (judeţele: Dâmboviţa, Prahova și Ilfov), Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Prahova şi Ialomiţa), Buzău – afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Siriu – amonte S.H. Baniţa (judeţele: Buzău, Covasna şi Prahova) și râurile din Dobrogea (judeţele: Constanţa și Tulcea).

     Atenţionarea Hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt şi Teleorman.

     Harta cu codurile se anexează.

     În funcție de evoluția fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice.

     Se impune urmărirea evoluției situației hidrometeorologice, în conformitate cu ”Regulamentul privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de fenomene hidrometeorologice periculoase având ca efect producerea de inundații, secetă hidrologică precum și incidente/accidente la construcții hidrotehnice, poluări accidentale ale cursurilor de apă și poluări marine în zona costieră”.

Direcţie emitentă: C.N.P.H.

Intocmit:

Lavinia FRIMESCU

Aprobat,

Director C.N.P.H.

dr. Marius MĂTREAŢĂ

COD GALBEN: Risc de viituri sau creşteri rapide ale nivelului apei, care necesită o vigilență sporită în cazul desfașurării unor activități expuse la inundații. Se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri ale COTEI DE ATENȚIE/Fazei I de apărare.

COD PORTOCALIU: Risc de viituri majore generatoare de revărsări importante, care pot conduce la inundarea de gospodării şi obiective social – economice. De asemenea, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie și viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundații locale. În secțiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTEI DE INUNDAȚIE/FAZEI a II-a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității deosebite a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate și poate fi pusă în pericol viața oamenilor.

COD ROŞU: Risc de inundații majore care poate necesita adoptarea unor măsuri deosebite pentru evacuarea oamenilor şi bunurilor, impunerea de restricţii la folosirea podurilor şi căilor de transport, exploatarea construcţiilor hidrotehnice, altele. În secţiunile monitorizate hidrometric, se pot produce depășiri semnificative ale COTELOR DE PERICOL / Fazei a III – a de apărare (mai mari de 20-30 cm). Din cauza intensității majore a fenomenelor hidrologice prevăzute a fi periculoase, se pot înregistra pagube economice însemnate şi poate exista un risc semnificativ pentru viața oamenilor.