Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 21.10.2025 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 20.10.2025 ora 07.00 – 21.10.2025 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinul Buzăului, cursul Someşului şi cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (în jurul și peste normalele lunare multianuale) pe râurile din bazinele hidrografice: Prahova, Siret (exceptând bazinele Rm. Sărat și Bârladului), cursul inferior al Turului, unii afluenți din bazinul mijlociu al Oltului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Alb, Crișul Negru, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Lotru, Bârlad, bazinul inferior al Jiului, unii afluenți din bazinul inferior al Oltului și afluenții Prutului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 20 – 21.10.2025, a fost în uşoară scădere (2350 m3/s), sub media multianuală a lunii octombrie (3850 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în scădere pe sectorul Gruia – Giurgiu și în creștere pe sectorul Oltenița – Tulcea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 21.10.2025 ora 07.00 – 22.10.2025 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi, în general, staționare, exceptând cursul mijlociu şi inferior al Someşului şi cursul superior al Prutului, unde vor fi în scădere.
Sunt posibile creșteri ușoare de niveluri și debite, pe unele râuri mici din zonele de munte, ca urmare a precipitațiilor mixte prognozate, slabe cantitativ.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar (2350 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Călăraşi şi în creştere pe sectorul Cernavodă – Tulcea.