Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 18.12.2025 ora 07.00 – 19.12.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost, în general, staționare, exceptând cursul Mureşului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul şi peste mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Ialomița, Siret (exceptând râurile din bazinul Rm. Sărat, cursul superior al Siretului și cursul Buzăului), bazinele superioare al Jiului şi Argeşului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Tur, Lăpuș, Crasna, Barcău, Crişul Negru, Crişul Alb, Timiș, Bârzava, Moravița, Nera, Bârlad, cursul inferior al Bistriței și pe unii afluenți ai Prutului.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi) prezente pe râurile din bazinele superioare ale Someșului, Mureșului, Bistriței, Moldovei, au fost în extindere și intensificare iar cele din bazinul superior al Oltului și pe afluenții Buzăului, au fost în restrângere și eliminare.
Nivelurile pe râuri, la stațiile hidrometrice, se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 18 – 19.12.2025 a fost în scădere, având valoarea de 3600 m3/s, sub media multianuală a lunii decembrie (5200 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în scădere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 19.12.2025 ora 07.00 – 20.12.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi, în general, staționare, exceptând cursul mijlociu și inferior al Mureșului, unde vor fi în scădere.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, năboi) existente se vor menține fără modificări importante.
Nivelurile pe râuri, la stațiile hidrometrice, se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (3500 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în scădere.