Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în data de 05.06.2025 ora 07.00

Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 04.06.2025 ora 07.00 – 05.06.2025 ora 07.00

RÂURI
Debitele au fost, în general, în scădere, exceptând râurile din bazinele Putnei şi Rm. Sărat, bazinele superioare ale Jiului, Argeşului, Ialomiței şi bazinul superior şi mijlociu al Buzăului unde au fost în creștere datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării şi numai prin propagare pe cursul inferior al Prutului.
Pe râurile din bazinele Vişeu, Iza, bazinele superioare ale Someşului, Mureşului, Oltului, bazinele superioare şi mijlocii ale Trotuşului, Bistriței, Moldovei, Sucevei şi pe cele din Dobrogea debitele au fost relativ stationare.
Debitele se situează în general la valori în jurul și peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Iza, Crişul Repede, Crişul Negru, Crișul Alb, Arieş, Bega, Bârzava, Caraş, Nera, Jiu, bazinul mijlociu şi inferior al Someşului, bazinul superior al Vedei, bazinul superior şi mijlociu al Argeșului, bazinele inferioare ale Oltului şi Ialomiței, pe cursul Prutului, afluenții din bazinul inferior al Mureșului şi pe râurile din Dobrogea, unde se situează între 30-70% din normalele lunare şi mai mici (sub 30% din normalele lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic, Crasna, Barcău, Bega Veche, Timiş, Moravița și Cerna.
În interval au fost emise trei ATENȚIONĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate și patru AVERTIZĂRI HIDROLOGICE pentru fenomene imediate.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 35 din 04.06.2025.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 04 – 05.06.2025 a fost în scădere, având valoarea de 4400 m3/s, sub media multianuală a lunii iunie (6400 m3/s).
În aval de Porţile de Fier, debitele au fost în creștere la Gruia și în scădere pe sectorul Calafat – Tulcea.

Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 05.06.2025 ora 07.00 – 06.06.2025 ora 07.00

RÂURI
Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din Dobrogea, unde vor fi staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide cu posibile efecte de inundații locale și creșteri mai însemnate de niveluri și debite pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din nord-vestul și sud-estul țării.
Se menține în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 35 din 04.06.2025, până la ora 12:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.

DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (4300 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în general în scădere.