Prognoza medie durată râuri în intervalul 27.02.2026 ora 07.00 – 05.03.2026 ora 07.00

Debitele medii zilnice vor fi, în general, în scădere, exceptând râurile din Dobrogea, unde vor fi relativ staționare, iar în primele două zile ale intervalului, cursurile inferioare ale râurilor mari din jumătatea sudică a țării, care vor fi în creștere prin propagare.
Pe toată durata intervalului de prognoză sunt posibile creșteri de niveluri și debite pe unele râuri din zonele de deal și de munte ca urmare a cedării apei din stratul de zăpadă și evoluției formațiunilor de gheață.
În prima parte a intervalului, formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi) existente pe râurile din estul țării, se vor menține fără modificări importante și își vor face, izolat, apariția pe râurile din estul Transilvaniei, iar în partea a doua vor fi în diminuare, restrângere și eliminare.