Prognoza hidrologică pentru râuri în intervalul 01.06.2025 ora 07.00 – 02.06.2025 ora 07.00

Debitele vor fi, în general, în scădere, exceptând cursul inferior al Mureşului (aval s.h. Radna) şi cursul mijlociu și inferior al Prutului, unde vor fi în creştere prin propagare şi râurile din Dobrogea unde vor fi relativ staționare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile din zonele de deal și de munte, cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri mai însemnate de niveluri şi debite cu posibile depăşiri ale COTELOR DE APĂRARE, pe râurile din Maramureș, Transilvania, nordul Munteniei și vestul Moldovei, ca urmare a precipitațiilor prognozate, însemnate cantitativ și a propagării viiturilor formate anterior.
Se vor situa peste:
COTA DE INUNDAȚIE râul Olt la stația hidrometrică Hoghiz (350+85)-jud. BV;
COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Miletin – Șipote (150+10)-jud. IS și Bahlui – Iași (320+10)-jud. IS.
Intra în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 32 din 01.06.2025, începând cu ora 12:00.