Caracterizarea stării râurilor în intervalul 20.11.2025 ora 07.00 – 21.11.2025 ora 07.00

Debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor înregistrate și propagării pe râurile din bazinul mijlociu şi inferior al Jiului, bazinul inferior al Oltului şi doar prin propagare pe cursurile mijlocii şi inferioare ale Mureşului și Arieşului, cursurile inferioare ale râurilor: Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Alb, Bega, Timiş, Argeş, Ialomița și cursul superior al Prutului.
Pe celelalte râuri, debitele au fost în scădere, exceptând râurile din bazinele: Iza, Tur, Someşul Mic, Bârzava, Moravița, Caraş, Vedea, Siret, Prut (cu excepția cursului superior), bazinele superioare şi mijlocii ale Mureşului, Oltului, Crişului Alb şi pe râurile din Dobrogea, unde au fost relativ staționare.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul şi peste mediile lunare) pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Argeş, Gilort, Ialomița, pe cursul superior și mijlociu al Someșului, cursurile superioare ale Timișului şi Jiului, bazinul mijlociu și inferior al Vedei, pe afluenții Mureșului superior, unii afluenți din bazinul inferior al Oltului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice Caraş, Bârlad, pe cursul mijlociu și inferior al Crasnei, pe afluenții din bazinul Prutului şi din bazinul inferior al Jiului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.