Caracterizarea stării râurilor în intervalul 14.01.2026 ora 07.00 – 15.01.2026 ora 07.00

Debitele au fost, în general, staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Tur, Crișul Repede, Târnave, Timiș, Bârzava, Caraș, Nera, Cerna, bazinele superioare ale Jiului, Ialomiței, bazinul superior și mijlociu al Oltului și cursul mijlociu al Mureșului, unde debitele au fost în creștere ca urmare a precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă și propagării.
Pe râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Someș, Crasna, Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb, Arieș, Bega Veche, Bega, Vedea, bazinul superior și inferior al Mureșului și bazinul inferior al Argeșului, debitele au fost în scădere.
Debitele se situează în general la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-90%, mai mari (în jurul şi peste 100% din acestea) pe râurile din bazinele hidrografice: Jiu, Vedea, Argeș, Ialomița, Buzău, bazinul inferior al Oltului, bazinele superioare ale Moldovei, Bistriței, Trotuşului şi mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Crișul Negru, Crișul Alb, Moravița, Bârlad, unii afluenţi ai Prutului și pe râurile din Dobrogea.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, năboi) prezente pe majoritatea râurilor au fost în extindere și intensificare, exceptând cele din Oltenia și Muntenia care s-au menținut fără modificări importante.
Curge năboi (zăpadă înghețată în albie) pe râurile la stațiile hidrometrice: Someşul Mare pe sectorul Nepos – Beclean, Someş pe sectorul Răstoci – Ulmeni, Bistrița – Bistrița, Șieu – Șintereag, Mureș pe sector Stânceni – Arad, Târnava Mare – Sighișoara, Târnava Mică – Sărățeni, Orăştie – Orăştie, Ialomița – Târgoviste, Ialomița – Băleni, Ialomița – Ciochina, Ialomița – Slobozia, Ialomița – Țăndărei, Bistrița sector Cârlibaba – Frumosu, Neagra – Gura Negrii, Neagra -Sura, Haita – Gura Haitii și Cracӑu – Slobozia.
Se înregistrează fenomenul de zăpor pe râurile la stațiile hidrometrice: Lăpuș – Răzoare, Mureș – Radna și Buzău – Racovița.
Se situează peste COTA DE ATENȚIE râul Urlui la stația hidrometrică Furculești (150+1)-jud. TR.