Caracterizarea stării râurilor în intervalul 09.11.2025 ora 07.00 – 10.11.2025 ora 07.00

Debitele au fost, în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Vișeu, Iza, Tur, Someș (exceptând Someșul Mic), Nera, Cerna, bazinul superior și mijlociu al Timișului și bazinul mijlociu al Jiului, unde au fost în creștere,datorită precipitațiilor căzute în interval și propagării.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mari (in jur şi peste mediile lunare) pe râurile din bazinul Prahovei, din bazinele superioare ale Jiului, Motrului, Cibinului, Lotrului, Bistriței, Trotuşului, bazinul superior şi mijlociu al Ialomiței, pe cursul inferior al Argeșului şi pe unii afluenți din bazinul superior şi mijlociu al acestuia, unii afluenți ai bazinului mijlociu al Oltului și mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Crişul Negru, Crişul Alb, Moravița, Bârlad, bazinul inferior al Jiului, afluenții Prutului și pe unii afluenți din bazinul inferior al Oltului.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.