Caracterizarea stării râurilor în intervalul 29.01.2026 ora 07.00 – 30.01.2026 ora 07.00

Debitele au fost, în creștere, ca urmare a efectului combinat al precipitațiilor căzute în interval, cedării apei din stratul de zăpadă, evoluției formațiunilor de gheață şi propagării, pe râurile din bazinele: Crişuri, Siret (exceptând bazinele superioare ale Buzăului şi Bârladului), bazinul mijlociu şi inferior al Mureşului, cursul Dâmboviței, cursurile inferioare ale Vedei, Argeşului şi Ialomiței şi afluenții Prutului.
Pe râul Prut şi pe cele din Dobrogea, debitele au fost staționare, iar pe celelalte râuri au fost, în general, în scădere.
Debitele se situează în general la valori în jurul şi peste mediile multianuale lunare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Crasna, Barcău, Suceava, Moldova, Putna, Rm. Sărat, Bărlad, bazinul superior al Buzăului, bazinul superior și mijlociu al Bistriței, bazinul mijlociu și inferior al Trotușului, pe cursul Siretului şi cursul mijlociu și inferior al Prutului şi pe râurile din Dobrogea, unde se situează la valori cuprinse între 30 – 90 % din acestea și râurile din bazinele hidrografice: Moravița, Bârlad și pe unii afluenți din bazinul Prutului, unde se situeaza la valori sub 30% din acestea.
Formațiunile de gheață (gheață la maluri, pod de gheață, sloiuri, zăpor) existente au fost în restrângere, diminuare și eliminare.
Curg sloiuri pe râurile la stațiile hidrometrice: Mureș-Stânceni, Hârtibaciu-Cornățel, Sitna-Todireni, Jijia-Todireni, Buzău-Racovița şi Simila-Băcani
Se situează peste COTELE DE ATENȚIE râurile la stațiile hidrometrice: Tur – Micula (270+20)-jud. SM, Jiu – Răcari (330+18)-jud. DJ şi Desnățui – Drăgoaia (400+10)- jud. DJ
Este în vigoare AVERTIZAREA HIDROLOGICĂ nr. 11 din 29.01.2026.