Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 20.09.2025 ora 07.00 – 21.09.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general staționare, exceptând râurile din bazinele hidrografice: Suceava, Moldova, Bistrița, Trotuș, Putna, Buzău, bazinele mijlocii și inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb, bazinele superioare ale Jiului, Oltului, Argeșului și cursul superior al Prutului, unde au fost în scădere.
Debitele se situează la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-80%, mai mici (sub 30%) pe râurile din bazinele hidrografice: Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Argeș, Rm. Sărat, Bârlad, pe cursul inferior al Bistriței, pe afluenții Prutului, pe unii afluenți din bazinele mijlocii și inferioare ale Jiului, Oltului și pe râurile din Dobrogea.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 20 – 21.09.2025 a fost staționar (2700 m3/s), sub media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 21.09.2025 ora 07.00 – 22.09.2025 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general staționare, exceptând râurile din bazinele mijlocii și inferioare ale Sucevei, Moldovei, Bistriței, Trotușului, bazinele inferioare ale Someșului, Crișului Negru, Crișului Alb și cursul superior al Prutului, unde vor fi în scădere.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar (2700 m3/s).
În aval de Porțile de Fier debitele vor fi în creștere.