Situația hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 28.08.2024 ora 07.00 – 29.08.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele au fost în general în staționare exceptând cursurile mijlocii şi inferioare ale Someşului, Crişului Negru, Crişului Alb, Mureşului, Buzăului, Putnei, Trtuşului unde vor fi în creştere prin propagare şi bazinul superior al Oltului aval Sâncrăieni precum şi râurile din Dobrogea unde vor fi în creştere datorită precipitațiilor prognzate şi propagării.
Debitele se situează, în general, la valori sub mediile multianuale lunare, cu coeficienți moduli cuprinși între 30-50%, mai mici pe râurile din bazinele hidrografice: Iza, Tur, Someș, Barcău, Crișul Repede, Crișul Negru, Crișul Alb, Timiș, Bârzava, Moravița, Caraș, Nera, Cerna, Vedea, Siret (exceptând cursurile superioare ale Buzăului şi Bistriței) şi Prut, precum şi pe unele râuri din Dobrogea.
Este în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 78 din 28.08.2024.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se situează sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) în intervalul 28 – 29.08.2024 a fost în creştere (2900 m3/s).
În aval de Porţile de Fier debitele au fost în creștere pe sectorul Gruia – Cernavodă și în scădere pe sectorul Hârșova – Tulcea.
Prognoza hidrologică pe râuri și Dunăre în intervalul 29.08.2024 ora 07.00 – 30.08.2024 ora 07.00
RÂURI
Debitele vor fi în general staționare exceptând cursurile superioare şi mijlocii ale Someşlui, Crişului Negru, Crişului Alb şi Mureşului unde vor fi în scadere uşoară şi cursurile lor inferioare unde vor fi în creştere prin propagare.
Sunt posibile scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale și creşteri importante de debite și niveluri pe unele râuri mici din zonele de deal și munte din sudul, centrul și estul țării.
Se menține în vigoare ATENȚIONAREA HIDROLOGICĂ nr. 78 din 28.08.2024 până la ora 09:00.
Nivelurile pe râuri la stațiile hidrometrice se vor situa sub COTELE DE ATENȚIE.
DUNĂRE
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în scădere (2700 m3/s).
În aval de Porțile de Fier, debitele vor fi în scădere pe sectorul Gruia – Calafat, şi în creştere pe sectorul Bechet – Tulcea.